LOCALSOCIETATE

Grevă de avertisment la Oil Terminal Constanța. Greva generală, amânată pentru 28 septembrie

Angajații Oil Terminal au programată miercuri, 16 septembrie, o grevă de avertisment de două ore, între 10:00 și 12:00. Sindicatul a decis, între timp, să amâne declanșarea grevei generale până la 28 septembrie.

Conflictul colectiv de muncă de la Oil Terminal Constanța continuă.

Sindicatul Oil Terminal a programat miercuri, 16 septembrie 2026, o grevă de avertisment cu oprirea activității, în intervalul 10:00–12:00.

Informația a fost comunicată oficial de companie într-un raport curent transmis Bursei de Valori București.

Inițial, sindicaliștii anunțaseră declanșarea grevei generale începând cu 17 septembrie. Termenul a fost însă decalat.

Potrivit noului calendar comunicat companiei, greva generală este programată să înceapă luni, 28 septembrie, de la ora 07:00, pe termen nelimitat.

Liderul Sindicatului Oil Terminal, Nicu Andron, a explicat că decizia de amânare a fost luată inclusiv în contextul situației privind alimentarea cu carburanți și al posibilelor consecințe economice ale unei greve generale.

Sindicaliștii solicită o indexare salarială de 6,5%, începând cu 1 august 2026.

Potrivit reprezentanților angajaților, majorarea nu a fost acordată în lipsa aprobării necesare în cazul societăților cu capital majoritar de stat.

Oil Terminal a informat investitorii că face demersurile necesare pentru protejarea intereselor societății și pentru limitarea impactului conflictului asupra activității.

Oil Terminal Constanța este un operator strategic în domeniul manipulării și depozitării țițeiului, produselor petroliere și petrochimice, astfel că evoluția conflictului de muncă poate avea implicații care depășesc nivelul local.