În adâncurile Mării Negre, oxigenul aproape dispare

Dacă privești Marea Neagră de pe litoral, pare o întindere de apă obișnuită, plină de viață. În adâncuri însă, situația este cu totul diferită.

Marea Neagră este puternic stratificată. Apa mai puțin sărată din straturile superioare și apa mai sărată din adânc se amestecă foarte greu. Din această cauză, oxigenul de la suprafață nu ajunge eficient în zonele profunde ale mării.

În larg, în funcție de zonă și de condițiile oceanografice, de la aproximativ 100–200 de metri adâncime începe tranziția către ape în care oxigenul devine extrem de redus și apoi dispare.

În aceste straturi profunde, peștii și majoritatea organismelor marine pe care le asociem în mod normal cu Marea Neagră nu pot supraviețui.

În schimb, apele adânci conțin hidrogen sulfurat și găzduiesc microorganisme adaptate unor condiții în care oxigenul lipsește.

Studiile științifice arată că aproximativ 90% din volumul Mării Negre este caracterizat de condiții anoxice, ceea ce face ca Marea Neagră să fie unul dintre cele mai importante exemple naturale din lume pentru studierea mediilor marine lipsite de oxigen.

Una dintre explicații este chiar geografia sa. Legătura Mării Negre cu Oceanul Planetar este limitată, iar diferențele de salinitate dintre apa de la suprafață și cea din adânc mențin această stratificare.

Astfel, cea mai mare parte a vieții marine complexe este concentrată în stratul superior, oxigenat, al Mării Negre.

ȘTIAI CĂ?

Marea Neagră este folosită de cercetători ca un adevărat laborator natural pentru a studia ce se întâmplă în ecosistemele marine atunci când oxigenul devine foarte redus sau dispare.