„Telefonul roșu” dintre Washington și Moscova nu era, de fapt, un telefon

Legătura directă Washington–Moscova a fost creată după Criza Rachetelor din Cuba din 1962, când dificultatea și timpul necesar comunicării dintre cele două superputeri au demonstrat cât de periculoasă putea deveni o întârziere într-o situație de criză nucleară.

Sistemul a devenit operațional la 30 august 1963 și folosea inițial echipamente de tip teletype pentru transmiterea mesajelor scrise. Alegerea comunicării scrise oferea timp pentru traducere și reducea riscul unor neînțelegeri produse în timpul unei conversații verbale tensionate.

În ziua testării, Statele Unite au trimis un mesaj special conceput pentru verificarea tastaturii: o propoziție în limba engleză care utiliza toate literele alfabetului, urmată de cifre. Moscova a trimis la rândul său un mesaj de test în limba rusă.

Legătura a redus timpul necesar comunicării directe dintre cele două guverne de la ore la minute, lucru extrem de important într-o perioadă în care ambele state dispuneau de importante arsenale nucleare.

Sistemul a fost modernizat în repetate rânduri odată cu evoluția tehnologiei. Imaginea telefonului roșu a rămas însă atât de puternică în filme, televiziune și cultura populară încât pentru mulți a devenit sinonimă cu această linie de comunicare.

Așadar, unul dintre cele mai cunoscute „telefoane” din istorie a început fără ca liderii celor două superputeri să vorbească efectiv la telefon.